sâmbătă, 21 aprilie 2018

Invitație la lectură - Ready, Steady, Read/Listen

Știm cu toții că lumea modernă le oferă copiilor noștri o mulțime de posibilități de a-și petrece timpul și nu sunt multe cele care să fie pe placul nostru, al părinților sau al profesorilor lor. De ce? Pentru că uitatul la televizor, tabletele și telefoanele cu miile lor de aplicații cu jocuri, sau paginile populare printre tineri nu îi dezvoltă destul sau poate chiar deloc, și nu îi ajută nici să se descopere pe sine și nici să afle lucrurile interesante din lumea înconjurătoare. Cum ar putea să facă asta? CITIND! 

S-a dovedit de nenumărate ori și în nenumărate studii care mai de care mai științifice că cititul îți oferă multe posibilități de dezvoltare și că un copil care citește va deveni mai mult ca sigur un adult de succes pentru că va ști să gândească, să se exprime atât oral cât și în scris, va vedea lumea cu alți ochi și nu va putea fi manevrat de cei din jur. Deși societatea actuală ne demonstrează oarecum contrariul, eu sper că este doar o fază trecătoare și că copiii noștri vor întoarce spatele inculților și agramaților. 

Așadar, azi vin cu o posibilă soluție: haideți să-i facem pe copii să-și dorească să citească sau să li se citească! Poate unii dintre noi tot amânăm cumpărarea unei cărți dând vina pe vârsta lor fragedă și pe faptul că „oricum nu știe încă să citească” sau „e prea mic și o va rupe/mușca etc”. Eu cred că nu e niciodată prea devreme să îi pui copilului în mână o carte, dar că este într-adevăr important să fim atenți ce carte îi dăm, și nu mă refer deloc la materialul din care sunt făcute paginile, ci la conținut. 

Vă propun astfel să aruncați o privire asupra cărților de calitate și o să mă refer la cărțile editurii Usborne pe care le cunosc îndeaproape: 
  • sunt cărți create împreună cu specialiști în educație și în psihologia copiilor, 
  • oferă o gamă extrem de variată de subiecte și tipuri, de la cărțile de activități sau cele cu sunete până la cele mai cunoscute titluri din literatura universală,
  • ilustrațiile sunt realizate de artiști foarte talentați din întreaga lume și sunt foarte atrăgătoare pentru oricine,
  • și nu în ultimul rând, au câștigat foarte multe premii internaționale.
Cele trei logo-uri ale activității
Usborne ne propune chiar și o activitate foarte interesantă pentru a-i motiva pe copii să citească. Ea se numește Ready, Steady, Read - pentru cei care pot deja să citească singuri, respectiv Listen - pentru copiii de grădiniță. 

Această activitate este gândită ca un concurs de lectură sponsorizat de familie și prieteni. 

Cum se desfășoară? 
  1. Profesorii sau părinții le dau copiilor un termen în care trebuie să citească cât de mult pot. 
  2. Apoi, copiii le cer celor din familie sau prietenilor să-i sponsorizeze să citească, de exemplu să primească câte 1 leu pentru fiecare pagină citită în termenul dat. 
  3. La finalizarea termenului, copiii își primesc bănuții promiși și câștigați și își achiziționează cu ei cărți de la editura Usborne. 
Așa cum am menționat anterior, activitatea poate fi aplicată și la nivel de grădiniță unde copiii vor câștiga bani pentru cărțile dorite ascultând povești citite de un frate mai mare, un părinte, un bunic sau chiar doamna educatoare.

Ce îmi place mie, pe lângă ideea în sine de a le oferi  copiilor un impuls să citească, este că Usborne, prin intermediul unui reprezentant, pune la dispoziția doritorilor toate materialele necesare, cum ar fi: un formular de sponsorizare, un raport în care copiii să își noteze paginile citite sau minutele petrecute citind, diplome care să ateste reușita lor și suma câștigată citind și toate aceste materiale sunt adaptate grafic ca să fie pe placul copiilor de grădiniță, din ciclul primar, sau a celor de la gimnaziu și liceu.

Dacă o instituție de învățământ folosește această activitate, va beneficia de un procent din vânzări sub formă de cărți pe care le pot utiliza pentru a reînnoi stocul bibliotecii sau pentru a le oferi copiilor ca premii.

Voi sunteți gata să citiți? Ready.......steady........READ!

sâmbătă, 10 martie 2018

Annie în Lumea Dragonilor


Fiind un blog despre o bibliotecă a visurilor, nu pot să nu scriu despre împlinirea unui vis. Este visul unei eleve de a publica povestea răsărită în mintea ei.
https://www.goodreads.com/book/show/38469668-annie-n-lumea-dragonilor
Oana Văsuț a scris această carte la vârsta de 14 ani, ceea ce în sine e o realizare foarte mare. A adunat în „Annie în Lumea Dragonilor” toate poveștile spuse surorii ei înainte de culcare și ideile care se înfiripau în timp ce citea alte cărți. De aceea, Annie intră într-o lume plină de obiecte magice, locuri extrem de speciale și personaje pline de puteri deosebite, prin descoperirea cărora ajunge să se cunoască de fapt pe sine.
O recomand tuturor iubitorilor de povești fantastice și aventuri magice precum și copiilor care au nevoie de un impuls pentru a-și îndeplini visul.