marți, 5 ianuarie 2021

Ce le-am citit copiilor în 2020

Anul care s-a încheiat a fost unul interesant din punct de vedere al lecturilor în casa noastră fiindcă am atins două noi obiective împreună cu Ștefan și am reușit să îi declanșăm interesul pentru cărți chiar și lui Mihai. Dar despre toate puțin mai jos... 

Să încep deci cu începutul... Mi-a venit ideea unei ghirlande care să țină evidența lecturilor, dar să îl și motiveze pe Ștefan să aprecieze mai mult poveștile pe care i le citeam. Astfel, i-am făcut fâșii de hârtie colorată, l-am lăsat să scrie singur titlul cărților dacă dorea, iar apoi făceam inele din fâșii și le prindeam în ghirlanda pe care am agățat-o de lustra din camera sa. A fost extrem de mândru când a văzut că ajunge cu mâna la ultima verigă. 
Vă las mai jos lista cărților citite în cazul în care aveți nevoie de inspirație. Țineți cont, vă rog, că aveam unele cărți din anii anteriori și le-am recitit, pe unele le-am descoperit în 2020 și le-am tot citit.
1. Cele 4 volume ale seriei Țup de Alex Donovici
2. Cele 4 volume ale seriei Călătoriile lui Erus de Alec Blenche
3. Primele 5 volume din seria Poveștile Zurli de Mirela Retegan
4. Cele 2 volume ale seriei Școala banilor bine-crescuți de Cristina Andone
5. Pac și Mac o aventură urecheată  de Alec Blenche
6. Panda Pai în căutarea aventurii de Saskia Hula
7. Mami, e gata? Aventuri haioase în bucătărie de Ioana Chicet-Macoveiciuc
8. Împreună - soluții de joacă și iubire la probleme mici și mari de Ioana Chicet-Macoveiciuc
9. Mami și tati se poartă ciudat de Ioana Chicet-Macoveiciuc
10. Franklin cel dezordonat de Paulette Bourgeois
11. Franklin merge pe bicicletă de Paulette Bourgeois
12. Elefantul Elmer de David McKee
13. Elmer și balenele de David McKee
14. Elmer și ursulețul pierdut de David McKee
15. Elmer în zăpadă de David McKee
16. Elmer și străinul de David McKee
17. Căsuța Zurli de Mirela Retegan
18. Vreau pupic de noapte bună de Mirela Retegan
19. Cum l-a păcălit Tura Vura pe Tashu de Mirela Retegan
20. Gașca Zurli în jurul lumii de Mirela Retegan
21. Grădinița de legume de Mirela Retegan
22. Scrisori din Laponia de Victoria Pătrașcu
23. Țara de dincolo de gânduri de Gabriela Șulea
24. Căutându-l pe Împreună de Gabriel Poenaru
25. Lama lama de Crăciun de Anna Dewdney
26. Why should I brush my teeth? 
27. I will never not ever eat a tomato de Lauren Child
28. How the Grinch stole Christmas de Dr Seuss
29. Nadia the girl who couldn't sit still de Karlin Gray
30. Doamna Păresimilor și cei șapte pantofi, Postul Mare pe înțelesul copiilor
31. Max caută aur de la editura Gama

 Cele două realizări pe care le-am menționat la început sunt:
1. Ștefan a reușit să urmărească povești destul de lungi cu ilustrații doar la câteva pagini
2. Cea mai mare realizare este că a citit prima carte singur! E vorba de Max caută aur care face parte dintr-o serie a editurii Gama, creată special pentru copiii de 4 ani+ care vor să învețe să citească.

Poate unii dintre voi ați parcurs mai multe cărți, noi preferăm să citim și să recitim aceleași cărți de mai multe ori. 

Sper ca anul 2021 să ne aducă mai multe titluri interesante și să continuăm ghirlanda lecturilor. Dacă avrți vreo recomandare de cărți pentru noi, vă rog să le treceți în comentarii. 

An nou fericit cu cât mai multe momente petrecute citind împreună.