Am primit vestea că se vor închide şcolile şi grădiniţele cu bucurie pentru că realizez că fiecare copil interacţionează într-o zi obişnuită cu zeci dacă nu chiar sute de alte persoane (copii şi adulţi), profesoriişi aducatorii cu şi mai mulţi pentru că ei mai au de făcut cumpărături, rezolvat probleme pe la diverse instituţii, etc. Astfel, sistemul de învăţământ este unul în care virusurile, bacteriile şi bolile de orice natură au un mediu propice în care să se transmită. Cu toate acestea, Ştefan a fost trist când a aflat că va rămâne acasă, şi asta m-a făcut să găsesc o modalitate prin care să îl ţin ocupat.
Aşadar, de cum ne-am trezit de dimineaţă l-am întrebat ce activităţi ar vrea să facem pe parcursul zilei şi le-am trecut pe toate pe tablă. Iată ce şi-a dorit pentru azi:
Imediat după micul dejun ne-am apucat de prima activitate. Am pornit Youtube pe calculator, am căutat un playlist cu Gaşca Zurli, am minimizat fereastra browser-ului ca să nu stea băieţii cu ochii în ecran şi am început să dansăm...vorba vine...să ne prostim toţi trei de fapt. Şi uite aşa ne-am făcut înviorarea.
Apoi, ca să ne mai odihnim, am trecut pe covor, unde am răsturnat toate piesele de Lego Duplo şi cuburile şi ne-am jucat împreună. Încet, încet s-a făcut mai cald afară şi ne-am pregătit să ieşim. Avem norocul să dispunem de o curte foarte generoasă lângă bloc, cu multe spaţii de joacă, iarbă şi loc de dat cu bicicleta. Ne-am plimbat şi ne-am jucat până la ora prânzului şi a somnului de amiază.
În timp ce copiii dormeau, am primit un mesaj de la educatoarea lui Ştefan cu recomandări de activităţi care includeau un cântec despre primăvară (tema ce trebuia discutată în această săptămână), o activitate matematică şi una de lucru manual. Ştiind că Ştefan va fi încântat să facă ceva recomandat de draga lui educatoare, m-am aucat să-i pregătesc toate materialele. Imediat după ce s-a trezit, am făcut toate activităţile şi apoi s-a jucat în camera lui.
La ora 20 am introdus D.E.A.R. time (drop everything and read) pentru toată familia. Am reglat alarma telefonului să sune în fiecare seară la ora 20, închidem toate ecranele (telefon, tv, laptop) şi ne apucăm să citim cărţile alese de Ştefan.
După ce l-am culcat pe Mihai, am bifat şi ultima activitate de pe lista de dimineaţă: Remi. Ştefan nu e tocmai la vârsta potrivită să înţeleagă strategia implicată de acest joc, dar îl ajută să respecte reguli, să fie atent şi să gândească logic.
Cu siguranţă trec mai uşor zilele în care copiii sunt la şcoală sau grădiniţă, dar există foarte multe variante pentru a petrece timp de calitate împreună cu copiii noştri şi a ne asigura că frământările noastre interioare nu ajung şi în cârca lor.
Vă doresc să rămâneţi sănătoşi şi să găsiţi resursele necesare pentru a face să treacă mai uşor această perioadă dificilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu