În această eră digitală, virtuală sau a informației este destul de dificil să îți educi copiii după modelele primite de la părinții și profesorii noștri, în special pentru că ei nu au fost nevoiți să se confrunte cu această tehnologie modernă care poate fi atât o binecuvântare cât și un blestem. La fel cum ne-au învățat și pe noi părinții să distingem între binele și răul întâlnite în lumea reală, este important să le arătăm copiilor noștri că și lumea virtuală are părți bune dar și rele și că e vital să aleagă cu grijă și să se mențină în siguranță. De aceea am ales să vă scriu azi despre cartea Staying safe online publicată de editura Usborne.
Staying safe online |
Este o carte care se adresează în special
adolescenților și abordează teme variate precum cyberbullies, internet trolls,
copyright, și chiar și teme mai dificile de discutat precum pornografia,
abuzurile sexuale sau dependența de jocuri de noroc. Deși băieții mei sunt încă
prea mici pentru a avea nevoie de un astfel de ghid, am citit cartea și mi-am
luat notițe ca să pot să îi pregătesc în viitor să utilizeze internetul doar
spre binele lor și al celorlalți, fără a cădea în capcanele sale. Așadar, dacă
știți că există multe cotloane ale internetului pe care nu le cunoașteți și nu
știți cum să le evitați, vă recomand să citiți cartea, fiindcă limbajul său
domol, ca pentru tineri adolescenți vă va ajuta să înțelegeți mult mai bine
lumea virtuală.
Mi-au plăcut în special sfaturile extrem de
practice pentru setarea confidențialității pe diferite site-uri și aplicații,
ideile pentru stabilirea unor parole sigure și greu de spart de către hackeri
și capitolul despre copyright care
insistă pe verificarea informațiilor obținute pentru a ne asigura că nu sunt
doar invenții ale cuiva și postate apoi pe internet. Pentru a nu crea o imagine
total negativă a internetului, care până la urmă a ajuns să fie peste tot, de
la computere, telefoane, tablete și până la mașini și televizoare, autorul a
inclus la finalul fiecărui capitol o rubrică intitulată ”Reasons to love the
internet”.
După ce citim despre toate aspectele negative ale
internetului și ni se oferă soluții pentru a fi în siguranță online, la sfârșit
găsim chiar și un link către alte site-uri cu informații despre utilizarea
mediului virtual, idei distractive de activități online și chiar și linii
telefonice de ajutor pentru tinerii din Marea Britanie. Chiar dacă aceste linii
telefonice sunt din Marea Britanie, menționarea lor în fiecare capitol al
cărții ne trimite să ne interesăm de astfel de instituții de ajutor disponibile
în România.[1][2][3]
De asemenea, cartea se încheie cu sfaturi pentru adulți pentru a le veni în
ajutor copiilor care întâmpină situații neplăcute online, iar cel mai important
sfat care mi-a rămas în minte este acela de a cere ajutor, fie de la alți
colegi, de la adulții de încredere și chiar de la poliție.
Autorul ne recomandă să nu
neglijăm circumstanțele supărătoare întâlnite online pentru că mediul virtual
este peste tot în jurul copiilor noștri și le e foarte greu să iasă din astfel
de situații singuri. Cu toate acestea sper să nu fiți niciodată nevoiți să vă
ajutați copiii să facă față acestor abuzuri și vă sfătuiesc să aveți mereu la
îndemână un astfel de ghid pentru că e mai bine să prevenim decât să remediem.
Better safe than sorry, nu?
Titlu: Staying
safe online
Autor/Editor:
Louie Stowell
Ilustrator:
Nancy Leschnikoff
Premii și nominalizări:
Longlisted - 2017 SLA Information Book Award
Format: 198
x 130mm
Nr pagini:
128
[2] CRIN (Child Rights
International Network) menționează Avocatul Poporului ca fiind responsabil de
respectarea drepturilor copiilor http://www.avp.ro/index.php?lang=ro-ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu